Cand se ajunge la maturitate ?

Cand ajunge un baiat la maturitate ?

Pe vremea mea, in Romania, un baiat traia doar cu “certificatul de nastere” pana la paisprezece ani, cand primea, in sfarsit, un “buletin de identitate” (pana atunci existase doar prin identitatea parintilor lui). Varsta aceasta de paisprezece ani seamana suspect de mult cu un echivalent al lui “Bar Mitzva” de la evrei, cand baiatul citeste pentru prima data cu voce tare din Tora si este declarat “personal responsabil” de implinirea ei inaintea lui Iehova.

Tot in Romania, la optsprezece ani deveneai “major”. La aproximativ aceasta varsta iti luai “bacalaureatul”, un cuvant care insemna initial ca ai sfarsit-o cu scoala si esti gata de insuratoare. La americani, devii major pe la douazeci si unu de ani, cand ai voie sa-ti cumperi singur bauturi alcoolice. In realitate, si in Romania tot pe la douazeci si unu de ani erai socotit major sau cum se mai spunea “cu armata facuta”.

Capeti o identitate pe la 12 – 14 ani, esti major pe la 18-21 de ani … dar la “maturitate” cand ajungi cu adevarat?

Am auzitpe cineva spunand ca nu poti fi copil decat o singura data, dar poti fi copilaros toata viata si sunt de aord cu observatia. Totusi, cand ajunge un baiat la “maturitate” ?
Acum, in zilele acestea de criza personala, cred ca eu pot sa dau un raspuns la aceasta intrebare: un baiat ajunge matur numai atunci cand ii moare tatal sau. Am cincizeci si trei de ani si cred ca numai acum trec intr-o singuratate noua pragul maturitatii.

Cu cativa ani in urma, l-am sunat pe Valentin Popovici la cateva zile dupa moartea tatalui sau si l-am intrebat asa … cvum se intreaba … fara sa astept cu adevarat un raspuns : “Cum te simti?” Am primit atunci un raspuns pe care nu-l asteptam, nu l-am inteles si nu l-am patruns pana ce n-am trecut si eu prin aceeasi experienta: “Frate Daniel e greu … s-a facut dintr-o data asa de intunerec si de rece in jurul meu …”

Cred ca “maturitatea” este un prag existential imposibil de trecut atata timp cat traiesti inca pe umerii tatalui tau. Esti si ai dreptul sa ramai copil cata vreme poti rosti expresii ca acestea: “Tatal meu este mai tare ca tatal tau!”, “Te spun lu’ tata!”, “Nu stiu, am sa-l intreb pe tatal meu”, “Sa-i spunem si lui tata” … Cand nu mai poti rosti aceste cuvinte esti condamnat la “maturitate”. Absenta tatalui te proiecteaza in realitatea unei singuratati care dezechilibreaza, debiliteaza si chiar decurajeaza. Este o trauma din care trebuie “sa te ridici singur”, ca sa “stai pe picioarele tale”.

Cand moartea tatalui se produce inainte de vreme si orfanul este inca nevarstnic, singuratatea acestei “maturizari fortate” lasa urme adanci si uneori o viata fara gust sau cu gust de carton, ca patlagelele de sera culese inca verzi si sortite sa se coaca pe drumul catre piata. Un astfel de copil al nimanui, care are in loc de tata doar un nume de imprumut pe certificatul de nastere sau pe buletinul de identitate, are de obicei doua evolutii posibile.

Una, pe care am vazut-o la tatal meu, care a trait de mic fara parinti, este sa ramana o fiinta vulnerabila, foarte sensiblila, care se retrage in spatele unui zid de aparenta raceala si pare “distant” celor din jur. As numi aceasta evolutie “alternativa nucii”, care are o coaja tare, dar are in inima ei “patru frati ingemanati”, dulci la gust si plini de undelemn.

O a doua evolutie posibila este sa devina un om virulent, gregar, purtatorul unei masti de saltimbanc, abil creator de fantezie, priceput la scris, la muzica sau la un alt limbaj prin care poate crea o lume virtuala in care sa se simta el insusi bine si “in siguranta”. Cand se simte amenintat, atacat sau contestat direct, el raspunde exagerat, cu un sentiment de panica. As numi aceasta evolutie “alternativa artistului”.

Ce am sa fac eu la cei cincizeci si trei de ani ai mei? Cum se “maturizeaza” un barbat ajuns intre timp el insusi bunic? Va marturisec sincer, nu stiu. Vom trai si …veti vedea. Pana una alta, am inca surprinzator de multe lacrimi in rezervor si caut un loc ferit in care sa nu ma gaseasca … nepotii.

Acesta ar fi aspectul sentimental al problemei. Stiu, din punct de vedere spiritual, orice copil al lui Dumnezeu are un Tata care nu moare si care-i este intotdeauna aproape si la indemana. Asta ii pune pe cerstini in avantaj fata de ceilalti oameni si ne rezolva mult mai usor problema echilibrului launtric.

(preluat de la: http://barzilaiendan.wordpress.com)

One response to “Cand se ajunge la maturitate ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s